vineri, 10 iulie 2009

Despre Geniu si Banal


De o gramada de vreme ma framinta urmatorul gind : "daca genialitatea este treapta suprema pentru o fiinta umana ,cum se face ca recunoasterea ei vine de la cealalta parte ,cea banala,cea mediocra, in formele naturii umane de manifestare ?Cu alte cuvinte:pentru ca parintele lui Faust sau cel al lui Hamlet sa continue sa ramina geniali in constinta publica,trebuie ca o masa mare de fiinte mediocre sa fie capabile sa recunoasca si sa iubeasca genialitaea celor doi scriitori si implicit a operelor mentionate.In lipsa acestui "public de geniu" aceste opere ar fi putut fi aruncate la cos din prima zi in care autorii lor le-ar fi terminat,fiinca n-ar fi avut cine si dece sa le citeasca;Ori faima si recunoasterea genialitatii lor vine tocmai de la aceasta masa critica de cititori si iubitori de genialitate artistica,stiintifica...Superba compensatie pe care Dumnezeu ne-a dat-o noua, fiintelor banale si insipide, care poluam planeta cu respiratia noastra....Aproape ca ai putea vorbii despre "genialitatea consumatorului de cultura geniala"Doamne ce infiorator suna ....si totus,iti trebuie si tie,simplu cititor un strop de geniu care sa-ti permita sa lacrimezi in finalul lui Hamlet,atunci cind,strabatut de toata frumusetea si tristetea piesei,intelegi in sfirsit zadarnicia fiintei umane si a "creatiilor" ei....Daca in finalul piese simti toata povara aceste inutilitati,inseamna ca pe undeva sufletu,constiinta si inteligenta ta au "vibrat" asemanator cu cele ale creatorului piesei "in momentul genialitatii lui",adica in momentul crearii lui hamlet...Ce consolare firava,cu gustul amar al si mai evitentei mediocritati in care traim o data ce piesa s-a sfirsit....!